Iubita mea pe veci

Mi-e sufletul de plumb şi e sfârşit,
Iar dimineaţa argintie pare moartă,
E ziua numai bună pentru pătimit,
Căci n-am avut noroc de-o altă soartă…

Cad stele de cristal din bolta-ntunecată
Şi luna aurie pare-un cap de mort,
Acum, iubirea ce-am avut pentru o fată,
E crucea răstignitului, ce-o port…

În cripta vieţii-mi plânge inima umilă,
Iar ochii-mi plânşi reflectă visul iluzoriu,
Însă în lumea asta nu există milă,
Ignobil voi fi mereu un anonim notoriu.

Iar cei ce-mi vor auzi strigarea disperată,
Cei ce-mi vor înţelege chemarea zbuciumată,
Vor şti că ora despărţirii vine nechemată,
Vor şti că nu există femeie înţeleaptă…

Însă iubirea ce ţi-o port va fi de neoprit,
Precum Isus i-a iubit pe cei care l-au răstignit…
Iar acolo sus, în Rai, păcătosul care s-a căit,
Va fi răsplătit cât o suta de oameni ce-au trăit cinstit.

E toamnă şi din tot sufletul îţi spun:
Vei fi regina eternelor cupe pline cu vin,
Vei fi mereu prietenul meu cel mai bun,
Vei fi iubita mea, în vecii vecilor…Amin!…