Singur

Stau speriat şi tremur în întuneric.
Stau departe de paradisul himeric,
Într-o camera goală în întuneric;
Şi ploaia de-afară n-a încetat,
Stau singur de-o viaţă întreagă,
Stau singur, căci toţi m-au uitat…
Ploaia nu poate să-nţeleagă
De ce stau singur pe-ntuneric.
De-afară-aud un râs isteric,
Şi râsul parcă îl cunosc,
Şi-mi amintesc pe întuneric
Parfumul odios de mosc.
Şi parcă-i ea… să fie oare?…
Că-n viaţă cel puţin simetric
A fost mereu… Şi-acuma doare,
Dar rabd stoic prin întuneric.
E soarta, cu un râs isteric,
Râde, că-s singur pe-ntuneric.

Published in: on 09/07/2009 at 1:02 am  Comments (1)  

The URI to TrackBack this entry is: https://anonimunotoriu.wordpress.com/2009/07/09/singur/trackback/

RSS feed for comments on this post.

One CommentLasă un comentariu

  1. am invatat sa nu stiu multe
    pasiunea cu care nu stiu toate lucrurile
    ii indeamna pe toti sa ma simpatizeze
    stiu putine, din care am invatat sa nu le situ
    din cele pe care le stiu nu ma intreaba nimeni


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: