Pe ultimul drum

Rămas fără de viaţă, cu inima zdrobită,
Se duce dintre noi prietenul ce viaţa
Ne-a dăruit-o nouă clipită de clipită.
Ce rece îi e mâna şi ce albă îi e faţa…
Acum când adâncit în taina Somnului cel lung,
Se duce în ţara-n care toţi oamenii ajung
Şi nu se mai întorc la semeni să le spună
Că viaţa e doar una, fie ea rea, sau bună.
Că acolo e doar ploaie, frig şi ceaţă,
Soarele e negru, iar focul e de gheaţă.
Un infinit ce-ascunde doar strigăte de jale,
Suflete chinuite şi fără de scăpare.
Infernul cade rece peste-ale noastre vise
Fiind pedeapsa pentru păcatele comise.
Azi plouă-n cimitir, şi nu se mai opreşte,
În jur totul e mort, şi nu se mai trezeşte!…
Lângă mormânt văd mame care-şi plâng copiii,
Copii ce-şi plâng părinţii, cei vii plâng pe cei morţi.
De ce ne lasă Tatăl, dacă noi suntem fiii,
Zadarnic sa murim lângă ale Sale porti?

Published in: on 09/07/2009 at 12:47 am  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://anonimunotoriu.wordpress.com/2009/07/09/pe-ultimul-drum/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: