Abstract („nu credeam să învăţ a muri vreodată…”)

În lumea celor veşnic hăituiţi
De foame, boală şi durere
Şi-a bolnavilor după avere,
Cei grobiani, falşi şi parveniţi,
Tu, omul de rând, nu îndrăzni vreodată să visezi,
Să speri că în afara pornirilor mizere,
Iubirilor false şi sentinţelor mişele
Există şi-altceva în care merită să crezi…
Nu există nimic!…
Nici în suflet, nici în cuget.
Te-au păcălit…
Vei rămâne veşnicul ascet.
Tot ce e palpabil, practic şi concret
E doar o mlaştină unde te mişti tot mai încet…
Iar toate visele, speranţele, sentimentele
Sunt vorbe, semne, mereu fără de-înţeles,
Căci nu există nimic şi rămân doar regretele
Într-un trist decor pe care nu tu l-ai ales.
Da. Nu există nimic…
Doar efemere sentimente de rău sau de bine.
Şi…deşi mereu schimnic,
Te poţi bucura de caldura ce creşte în tine,
De ziua ce vine,
De amintiri, gânduri deşarte…vesele şi triste,
Că te mai ai pe tine,
Că mai ai pe alţii lângă tine care să insiste.

Când nimic nu există, când nici tu nu mai existi,
Fii cum vrei tu să fii, în viata asta tristă,
Nu incerca să schimbi nimic, iubeşte cu ochi trişti,
Iar ei de râd de tine, nu uita, ei nu există !…

Published in: on 09/07/2009 at 1:32 am  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://anonimunotoriu.wordpress.com/2009/07/09/abstract-nu-credeam-sa-invat-a-muri-vreodata/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: