Scrisoarea V

Oameni simpli, ape tulburi şi un fir de viaţă gri;
Totul despre-această lume nu se poate povesti,
Doar în glume şi în vise mai renaşte fericirea,
Pe pământ se tot înalţă iminentă asuprirea.
Şi din tot ce are lumea mai duios şi mai cuminte,
Ce s-a stors din astă lume, ce a fost mai dinainte,
Într-o clipă se destramă şi în vânt se risipeşte
Pe un voal de rochie albă ce-n oglindă se priveşte.
Însă zâmbetul ei rece, firea ei seducătoare
Poartă ură şi invidii, a luminii trădătoare…
Toată truda, oameni simpli si gândirea mai profundă
Se muncesc de multă vreme firea ei să o pătrundă,
Dar lucirea-i din privire nu e caldă, luminoasă,
E din haos izvorâtă – lumea ei întunecoasă.
Tot ce e uşor şi practic, nemuncit, nemeritat,
Ne-nţeles e universul în care s-a ancorat…
…………………………………………………………………………
Trist şi-ngândurat cerşeşte o bucată doar, de suflet,
Însă ea îi dăruieşte vorbe reci, un râs şi-un plânset…
Genii absolut visează, idei clare şi solemne
Viaţă veşnică, iubirea – dar ce poate să însemne
Pentru gândul scurt şi reped – o banală aventură,
Năzuinţă spre minciună, ciudată progenitură…
……………………………………………………………………….
Peste gânduri obosite de acum se lasă seara
Şi devine tot mai mic focul ce topeşte ceara
Lumânării vieţii noastre plină de peripeţii;
Iar femeia ostenită, încă parte din cei vii,
Se aşează-n pat, se culcă şi visează fericirea…
Lângă sufletu-i de piatră plânge paşnică iubirea.
Însă nimeni n-o să schimbe ce a fost şi ce va fi:
Oameni simpli, ape tulburi şi un fir de viata gri…

 

                             Scrisoarea V
                              (fragmente)
                                                       de Mihai Eminescu

„Biblia ne povesteşte de Samson, cum că muierea,
Când dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea
De l-au prins apoi duşmanii, l-au legat şi i-au scos ochii,
Ca dovadă de ce suflet stă în piepţii unei rochii…
[…]
Aşadar, când plin de visuri, urmăreşti vre o femeie,
Pe când luna, scut de aur, străluceşte prin alee
Şi pătează umbra verde cu fantasticele-i dungi:
Nu uita că doamna are minte scurtă, haine lungi.
Te îmbeţi de feeria unui mandru vis de vară,
Care-n tine se petrece… Ia întreab-o, bunăoara,
Ş-o să-ţi spuie de panglice, de volane şi de mode,
Pe când inima ta bate-n ritmul sfânt al unei ode…
Când vezi piatra ce nu simte nici durerea şi nici mila –
De ai inimă şi minte – feri în lături, e Dalila!”

Anunțuri
Published in: on 08/07/2009 at 10:07 am  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://anonimunotoriu.wordpress.com/2009/07/08/scrisoarea-v/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: