Noaptea (când plouă)

Ce infinită pare ploaia…
A-mbătrânit şi mintea mea
Şi mâna plină mi-e de riduri
Şi plânset sfânt, cavou, mormânt…
Se-aprind trei felinare noaptea,
Ploaia florile le scutură
Jelind, cad picurii pe-o tablă
Plângând a nopţii linişte
Şi-n gând se poartă luptă cruntă
Şi-n suflet norii-au adormit.
Gândeam să fac mai multe însă,
Tot doar ce fac am dovedit.
Copaci goi, copaci înfloriţi
Pământul primitor e totuşi rece,
Iar pe când viul sunet a murit
Cadenţa stropilor domneşte,
Noaptea veşnică ne este
Şi-n veci noi am avut doar zi
Când noaptea adormea regeşte.
Când soarele aprins nu o mai fi
N-o să avem nici zi, nici vii;
Albastru-nchis e cerul înnorat
Şi noaptea e stăpâna vieţii.
Când ploaia infinită a-ncetat
A început sezonul mort al dimineţii…

Anunțuri
Published in: on 08/07/2009 at 12:58 pm  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://anonimunotoriu.wordpress.com/2009/07/08/noaptea-cand-ploua/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: