Eu II

De zâmbetul unei fete
Îmi tot aduc aminte…
Însă gândirile încete
Mi-au luat-o înainte.
Presimt ce vrei să-mi zici:
„De ce nu te ridici?”.
Dar nu e glasul demult promis al învierii,
E glasul unui suflet mort, din văile durerii.
Mizeriile multe şi mici,
Le simt, sunt tot aici:
Cadenţa bulgărilor de pământ, mirosul lumânărilor de ceară,
Un râset vioi la parastas, regrete ce curând o să dispară
Odată ce piatra de mormânt e pusă
Şi predica finală fiind spusă,
Graba funebrului convoi mânat spre alte lumi de ploaia deasă,
Teama copiilor că mortul din groapă ar putea să iasă
Şi destinul sumbru prevazut de cele trei parce;
E clar – mortul de la groapă nu se mai întoarce!…
Căci ochii de-un albastru viu
Ce-au vrut să mă îmbete,
Sunt de-un cadaveric străveziu
Privind dintr-un perete.
E toamnă şi e prea târziu,
Degeaba-ncerci cu sete
Să-mi zici cum trebuia să fiu,
Minciunile inerte
Se pierd în marele pustiu
Şi nu mai au efecte.
Mi-e silă de surâsul viu,
Al damelor perfecte
Ce-şi duc în veşnicul sicriu
Iubirile infecte.

Published in: on 08/07/2009 at 2:25 am  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://anonimunotoriu.wordpress.com/2009/07/08/eu-ii/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: