Ce nu poţi fi…

Plimbându-mă pe aleea bătrânilor castani
Pe unde adeseori porneam să regăsesc
Povestea neîncepută a ultimilor ani
Din viaţa de copil ce-am vrut s-o retraiesc —
Am întâlnit un om ce nu mi-a spus nimic,
Doar s-a uitat la mine şi a-nceput să plângă
Ca un soldat ce-i singur în frontul inamic
Şi-i pare că războiul e-o agonie lungă…
Şi acel om, veşnic trist şi-ngândurat
A încetat să-şi plângă recea neputinţă
Ce cu eşecuri calea i-a presărat,
Şi brusc, s-a lepădat de vechea lui credinţă…
Atunci când a crezut că a înţeles
Ceea ce nimeni niciodată n-a ştiut…
El a avut, fără să vrea, acces
În lumea celor fără de-nceput,
Cei ce încă nici nu s-au născut,
Dar sunt foarte convinşi că viaţa
E urâtă, căci ei n-au avut
Curajul să-şi arate faţa
La toţi acei ce i-au urât
Din frică de necunoscut;
Şi i-au iubit măcar atât
Încât lor sa le fi plăcut.
Privind acum aleea bătrânilor castani
Regret că nu am fost şi eu macar odată
Ca cei ce, deşi trăiesc, sunt morţi de zeci de ani.
………………………………………………………………….
Oricum, ce nu poţi fi, nu vei fi niciodată!…

Published in: on 08/07/2009 at 10:46 pm  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://anonimunotoriu.wordpress.com/2009/07/08/ce-nu-poti-fi/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: