În taina unui oraş provincial
O idilă misterioasă se-nfiripă.
El, un domn director de spital,
Iar ea, doar o fetiţă ce-avea gripă.
În sărăcie mare se zbătea săraca,
N-avea nici bani pentru medicamente,
Însă citea pe Freud şi pe Seneca,
Şi o interesau banalităţile curente.
Într-o zi plină, aparent banală,
Când domnul director vizitează pacienţii
Se-ntamplă ceva cu bolnava senzuală,
Căci ea, trezi în dânsul, iar, bunele intenţii.
Şi-n ziua-aceea, ei, vorbiră întruna.
El, o lăuda continuu şi o compătimea,
Ea, se dădea modestă şi făcea pe nebuna.
Mărinimia lui firească, pe ea, o mulţumea.
Multe clipe plăcute au trăit împreună,
Însă-n vâltoarea vieţii, mersul greoi al iubirii,
Împiedică progresul şi goana lui nebună
Şi vine, trist, fatidic şi clipa despărţirii.
Idila sobră şi formală e fără de speranţă,
Însă pacienţii nu pot fi bănuiţi de ipocrizie…
Analiza medicală previne această mezalianţă -
Diagnostic: el suferă de mizantropie, ea, de ipohondrie.
